Povestea Ştefaniei

 Povestea lui Bobby

 Bobby Franklin abia dacă observă ceva din uralele ce veneau dinspre tribuna spectatorilor în timp ce se îndreptă spre platformă, cu bâta de baseball în mână. Părinţii lui erau în tribună. La fel şi Alina, prietena lui încă dintr-a zecea. Mai erau acolo şi o mulţime de prieteni de la biserică. Oricât de dragi i-ar fi fost aceşti oameni şi oricât de mult şi-i dorea acolo, întreaga atenţie a lui Bobby era concentrată asupra meciului. Câştigat sau pierdut, acesta era ultimul său meci la Liceul Kennedy, şi nu avea de gând să-şi piardă concentrarea tocmai acum. Abilitatea lui de a-şi păstra gândurile concentrate la meci şi consecvenţa cu care marca punctele care-i aduceau în cele din urmă victoria, erau principalele motive din care Bobby era favorit în cursa pentru distincţia de cel mai bun jucător al anului la baseball.

Când îl văzu pe tatăl său intrând în încăpere, Ducu Maier, un puşti de cincisprezece ani, ştia deja ce avea să audă. Dialogul ăsta avea loc cel puţin o dată pe săptămână, în timpul anului şcolar, uneori chiar de două ori.

- Parcă spuneai că ai teme de făcut, spuse tata, smulgându-I căştile de pe urechi şi punându-le pe noptieră. Ducu simţi cum începe să se enerveze. Se simţea ca un copil mic atunci când tatăl său îi lua lucrurile, aşa cum o făcuse adineaori.

Ducu, care zăcuse întins pe pat, ascultând muzică, se ridică în şezut.

Versiunea lui Luke

Luke a ridicat puţin piciorul de pe accelerator, deşi, în sufletul lui, era nerăbdător să ajungă în vârful dealului. A încetinit totuşi maşina deoarece prietena sa, Traci, care şedea alături de el, savura panorama nocturnă a oraşului de pe drumul uşor şerpuit către planetariu. Luke dorea ca Traci să se bucure de acea seară pentru că ştia că se vor simţi mult mai bine dacă ea era fericită.