| Ganduri de sinucidere |
|
Pagina 1 din 5 Povestea lui Sean Grupul care organizase acţiunea de spălat maşini reuşise să strângă 430 de dolari pentru bursele destinate taberei de vară organizate de biserică, dar acţiunea va rămâne probabil în memoria tuturor mai degrabă datorită furtunoasei bătăi cu apă. La un moment dat, când maşinile mizerabile luară o pauză din perindarea lor prin faţa tinerilor, elevii din ultimul an de liceu, conduşi de dinamicul Sean Williams, ocupară cele două furtunuri şi porniră războiul împotriva celorlalţi din grup. Cei din ani mai mici răspunseră vitejeşte cu găleţile şi bureţii plini cu apă cu săpun. Cei doi lideri ai grupului de tineri, Doug şi Jenny Shaw au fost prinşi între cele două tabere. Dar cei doi, care ziceau c-ar avea „treizeci-şi-ceva de ani,” veniseră înarmaţi. Imediat ce începură să le şuiere jeturile de apă pe la urechi, Doug scoase din portbagajul maşinii lui un arsenal de pistoale mari cu apă şi, împreună cu Jenny, deschiseră focul asupra oricui le intra în obiectiv. Bătaia asta amiabilă, care nu ţinu mai mult de vreo douăzeci de minute , îi udă pe toţi cei din grup până la piele, şi îi lăsă epuizaţi de atâta râs. Şi se pare că baia asta le prinsese bine celor din echipă, dacă e să te gândeşti că de mai bine de două ore lucrau sub razele dogoritoare ale soarelui de după-amiază. Sean plecă printre ultimii după ce terminară de făcut curat, „uitând” întâmplător să-i roage pe careva din prietenii lui din grup să-l ducă şi pe el cu maşina până acasă. O făcuse intenţionat. În timp ce Sean şi Doug cărau ultimele accesorii de spălat în magazia bisericii, Sean zise, - Aţi putea să mă duceţi şi pe mine acasă, dacă nu vă încurc cu ceva?Doug îi răspunse lui Sean exact cum era de aşteptat. - Sigur. Nici o problemă. Sean zâmbi. Doug şi Jenny Shaw erau oameni foarte speciali în viaţa lui. Ei îl sprijiniseră atunci când avusese cu adevărat nevoie de cineva. Iar el ştia că aveau să sară şi de această dată să-l ajute cu povara ce o purta în suflet.Doug veni cu propunerea să se oprească cu toţii la un hamburger pe drum spre casă. Jenny şi Sean au fost imediat de acord, pentru că fuseseră cu toţii atât de prinşi cu spălatul maşinilor şi cu bătaia cu apă, încât uitaseră să mai mănânce la prânz.- Trebuie să vorbesc cu voi despre ceva, spuse Sean grav după ce-şi comandaseră mâncarea la chioşcul cu hamburgeri.- Mă şi întrebam ce te frământă, spuse Jenny. Astăzi ai fost mai tăcut decât de obicei – sigur, nu când ne-am bătut cu apă.Sean schiţă un zâmbet, apoi căzu din nou pe gânduri. - E o treabă destul de serioasă şi nu sunt sigur ce ar trebui să fac. Mă gândeam că mi-aţi putea da voi vreo sugestie.Doug îi schiţă un zâmbet liniştitor. - Suntem foarte bucuroşi să te ascultăm, şi să te ajutăm dacă putem, Sean.Chelnăriţa se apropie cu sucurile pe care le comandaseră. Sean începu să amestece încet cu paiul prin sucul din faţa lui în timp ce-şi alegea cuvintele. – Îmi fac griji pentru prietenul meu Kev, începu el în cele din urmă.- Kev… adică Kevin Colvin? îl întrebă Jenny. Băiatul acela care vine uneori cu tine la biserică? - Kevin - exact. Majoritatea dintre noi îi zicem Kev. Părinţii lui nu sunt creştini, dar el spune că crede în Cristos ca Mântuitor al lui. În ultima vreme se poartă ciudat.- Are ceva probleme? întrebă Doug.Sean oftă prelung. - Nu ştiu sigur. În ultimele săptămâni a fost foarte tăcut şi rece. Şi am mai observat câteva chestii la el care mă îngrijorează.Doug se aplecă mai aproape de el. - Cum ar fi?Sean nu se simţea în largul lui să vorbească despre ceva care-i provoca nişte amintiri atât de dureroase. Dar ştia că trebuia s-o facă, de dragul prietenului lui.- Ei bine, sunt anumite lucruri care mă fac să mă întreb dacă nu cumva pe Kev îl bate gândul să-şi ia viaţa. Jenny se întinse peste masă şi îşi lăsă mâna pe braţul lui. - Trebuie să fie foarte greu pentru tine, Sean. Îmi pare rău că trebuie să te confrunţi din nou cu lucrul ăsta, după toate prin câte-ai trecut. Sean simţi un nod în gât. Îşi amintea prea bine faza aceea cu doi ani înainte, când fusese atât de deprimat, şi când ajunsese până la urmă să înghită un pumn de somnifere. Dar Doug şi Jenny fuseseră lângă el şi-l ajutaseră să depăşească acel moment. Sean avea să le fie recunoscător tot restul vieţii pentru dragostea şi compasiunea pe care această familie i-o arătase în cel mai întunecat ceas din viaţă.- Mersi. Cred că sunt bine, spuse el şi-şi drese vocea. Dar mi-e teamă pentru Kev. Părinţii lui sunt prea ocupaţi să se certe între ei ca să îi mai acorde şi lui vreo fărâmă de atenţie. Fraţii lui mai mari s-au mutat de acasă, aşa că e singur acasă. Şi în primăvara asta, când prietenul lui, Tim, a murit într-un accident de maşină, a început să se închidă tot mai mult în el. Îmi fac griji pentru el. Doug vorbi cel dintâi. - Ce altceva din comportamentul lui Kev te face să crezi că se gândeşte la sinucidere?- Chestii care-mi sunt dureros de familiare. Kev pare mai tot timpul obosit – n-are chef de nimic. Dacă-l sun sâmbătă după-amiază, îl găsesc în pat. Chiar şi dacă trec pe la el, am impresia că n-are chef decât să se trântească într-un colţ şi să doarmă.- Oboseala a fost unul din simptomele care ne-au făcut şi pe noi să ne facem griji pentru tine, spuse Jenny. Sean încuviinţă din cap.- Şi mă bucur că aţi observat, spuse el încet. Şi Kev a început de-o vreme să se îmbrace numai în haine negre, în piele, poartă bijuterii – şi tot spune că e fascinat de moarte. A început să aibă şi tot felul de toane – acum se-nfurie, şi după un minut, i-a şi trecut.- Sunt aşa de bucuroasă că ai fost atent la comportamentul lui Kev, Sean, spuse Jenny. Parcă strigă după ajutor.Chelnăriţa sosi cu hamburgerii şi cartofii prăjiţi pe care-i comandaseră. Mulţumind pentru mâncare, Doug se rugă şi pentru Kevin.Când începură să mănânce, Sean continuă. - Treaba care mă îngrijorează cel mai tare este faptul că Kev a început să-şi dea din lucruri, unele chiar foarte scumpe, cum ar fi bicicleta lui de teren. Parcă nu-i mai pasă de nimic. De parcă n-ar mai avea de gând să rămână multă vreme pe-aici.Doug şi Jenny erau evident foarte îngrijoraţi de ceea ce auzeau. Sean se simţea deja mai bine pentru că îşi împărtăşise frământările cu ei. După ce muşcă o dată din hamburgerul său, Doug îl lăsă în farfurie. - Sean, ştii cumva dacă Kev a încercat până acum vreodată să îşi ia viaţa?- Nu cred.- L-ai auzit vreodată pe Kev să spună chiar că vrea să se sinucidă? continuă Doug.Sean scutură din cap. - Desigur, nu sunt tot timpul cu el. Dar nu, nu mi-a spus niciodată aşa ceva.- Ai văzut vreo hârtie pe care să fi schiţat ceva de genul unei scrisori de adio? spuse Doug.- Nu, nimic de felul acesta.- Ştii ce ai de făcut dacă încearcă să se sinucidă când eşti prin preajma lui? îl întrebă Jenny.Sean rămase tăcut pentru o clipă. - Aş face acelaşi lucru pe care l-a făcut mami şi cu voi pentru mine, spuse el serios. L-aş duce imediat la Urgenţă. Nu l-aş mai părăsi nici o clipă până nu l-aş şti în grija unui medic.Amintirea deveni înfiorător de vie. Sean înghiţind pastile. În secunda următoare, sau cel puţin aşa era în memoria lui – aflându-se la Urgenţă cu un tub vârât pe gât. Mami şi Doug şi Jenny erau toţi acolo, plângând şi rugându-se. Mama lui Sean îi chemase pe cei doi cuprinsă de panică atunci când descoperise recipientul de somnifere golit şi nu-şi putuse trezi fiul din somn. Cei doi lideri ai grupului de tineri alergaseră să îi întâlnească la spital, şi rămăseseră alături de Sean până fusese în afara oricărui pericol.- Iar dacă începe să ameninţe că se sinucide sau dacă dai peste vreo scrisoare de adio, continuă Jenny, ştii şi atunci ce să faci? - Chem imediat ajutoare. Rămân lângă el până ajunge în grija unui medic psihiatru, răspunse Sean.- Exact, spuse Jenny. Mă aşteptam să ştii, dar vroiam să aud toate astea de la tine. Eşti gata să faci ceva atât de dificil? - Absolut, spuse Sean fără să stea pe gânduri. Kev este prietenul meu, şi nu vreau să moară. Fac tot ce pot ca să-l ajut. Dacă te gândeşti, au existat oameni care m-au iubit şi pe mine suficient de mult ca să mă ajute. Jenny îi atinse din nou braţul lui Sean.- Eu şi Doug Îi mulţumim lui Dumnezeu că ai ajuns la timp la spital. Te iubim. Şi eşti un băiat foarte special pentru noi. Sean zâmbi şi îşi privi prietenii cu drag. - Vă mulţumesc, la amândoi. Sunt sigur că voi face ce trebuie dacă Kev va încerca vreodată cu adevărat să se sinucidă. Dar n-aş vrea să aştept până în ultima secundă ca să-l ajut. Dar acum ce-aş putea face?- E interesant că ne pui tocmai tu întrebarea asta, Sean, începu Doug. După episodul tău de acum doi ani, cu pastilele, Jenny şi cu mine ne-am dat seama că nu ştiam prea multe despre semnalele de alarmă care atrag atenţia asupra sinuciderii. Eram neştiutori. Auziserăm statisticile: în fiecare zi o mie de elevi adolescenţi au o tentativă de a se sinucide în ţara noastră, iar optsprezece reuşesc s-o facă. Dar noi ne gândeam că asta nu e o problemă cu care să se confrunte creştinii.Jenny preluă firul discuţiei. - Ne dăm seama acum că adolescenţii sunt adolescenţi, indiferent dacă sunt creştini sau nu. O mulţime de copii suferă de pe urma stresului, a nevoilor nesatisfăcute şi a singurătăţii. Unii dintre ei trăiesc în familii care suferă de pe urma separării, a divorţului sau a respingerii. Unii suferă chiar de sindrom depresiv. Alţii se simt captivii unor situaţii aparent disperate şi caută o cale la îndemână de a ieşi din acea stare. Mulţi copii tânjesc îngrozitor de mult în prezent să li se acorde atenţie, şi vor apela la orice pentru a o obţine – uneori vor recurge chiar la sinucidere. Noi am învăţat să rămânem atenţi la semnalele de avertizare şi să încercăm să tratăm cauza, nu doar simptomele. - Tocmai asta vreau să fac şi eu pentru Kev, insistă Sean. Mă ajutaţi?- Sigur că da, îl asigură Doug. Haide să-ţi împărtăşim câteva principii esenţiale pe care le-am învăţat în ultimii doi ani. Pe când îşi terminau de mâncat hamburgerii, Sean primise câteva sfaturi utile cu privire la modul în care să acţioneze în faţa comportamentului suspect al lui Kevin. Doug încheie discuţia lor liniştindu-l încă odată pe Sean. - Te admirăm mult pentru grija şi devotamentul tău faţă de Kevin. Şi vrem să te asigurăm că suntem alături de tine în tot ce vei face pentru a-l ajuta. Aş vrea să ai libertatea de a ne împărtăşi cum merg lucrurile, şi să ne suni când ai nevoie de ajutor. Ne rugăm pentru tine – şi pentru Kev.În noaptea aceea, Sean rămase multă vreme treaz, gândindu-se la cele spuse de Doug şi Jenny. Erau multe sfaturi bune, şi s-a rugat ca Dumnezeu să-l ajute să le aplice în relaţia lui de prietenie cu Kev. Şi s-a rugat fierbinte pentru Kev, ca nu cumva acesta să încerce să facă vreo prostie înainte de a avea ocazia să-i arate cât de mult îi pasă de el.
|
|||||||
| Urmator > |
|---|